Poliția Locală Buzău renunță la paza grădinițelor, începând din 23 iunie
Începând cu data de 23 iunie, grădinițele din municipiul Buzău nu vor mai beneficia de pază asigurată de Poliția Locală. Decizia a fost transmisă oficial conducerii fiecărei unități preșcolare printr-un document semnat de Adrian Teodorescu, directorul Poliției Locale, și de primarul Constantin Toma.
Cauza principală a acestei măsuri este lipsa personalului. În ultimul an, instituția s-a confruntat cu un exod de angajați – circa 20 au părăsit sistemul – iar imposibilitatea de a angaja personal suplimentar, din cauza blocării organigramei, a dus la reducerea capacității de acoperire a unor atribuții, inclusiv a celor legate de siguranța grădinițelor. În trecut, acest serviciu era realizat cu ajutorul a 23 de polițiști locali.
Totuși, reprezentanții administrației locale dau asigurări că paza va rămâne activă în cazul școlilor din municipiu. În ceea ce privește grădinițele, analiza de risc efectuată relevă că acestea sunt situate în zone rezidențiale, considerate sigure, fără antecedente sau evenimente care să justifice prezența fizică permanentă a agenților.
Pentru menținerea unui nivel minim de securitate, conducerea Poliției Locale recomandă utilizarea sistemelor video de supraveghere, controlul accesului prin metode moderne (uși securizate, cartele, alarme) și alertarea imediată a dispeceratului Poliției Locale în cazul unor situații suspecte, la numărul 0238/955.
Potrivit Danielei Palcău, inspector școlar general, grădinițele din municipiu sunt deja dotate cu sisteme de supraveghere video, ceea ce facilitează aplicarea măsurilor propuse fără cheltuieli suplimentare.



