ULTIMĂ ORĂ

Accident rutier pe DN22, în afara localității Râmnicelu. Trafic dirijat

Traficul rutier se desfășoară dirijat pe DN22, în afara localității Râmnicelu, ca urmare a producerii unui accident rutier.

Din primele date comunicate de polițiștii buzoieni, a reieșit că un autocamion care se deplasa pe direcția Râmnicu Sărat – Brăila, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Suceava, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în afara drumului.

În urma impactului, șoferul a fost rănit și a fost preluat de un echipaj de ambulanță, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Foto cu caracter ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *