Tânăr de 16 ani rănit după ce a fost surprins de tren în gara Buzău
Astăzi, la ora 18:26, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor unei persoane surprinse de tren în gara Buzău.
La sosirea echipajelor de intervenție, victima – un tânăr în vârstă de 16 ani – se afla pe peron, fiind extrasă anterior de către cetățeni. Tânărul era conștient și cooperant, însă prezenta un traumatism cranio-facial cu plagă, precum și un traumatism toracic.
Echipajul SMURD i-a acordat îngrijiri medicale de urgență la fața locului, stabilizându-l înainte de transport.
Ulterior, victima a fost preluată și transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.
Sursă ISU BUZĂU
Foto cu caracter ilustrativ



