Primii pași în lumea cărților, la Biblioteca Județeană Buzău
O experiență plină de bucurie și descoperiri a fost trăită de elevii Grupei Pregătitoare D de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Buzău, care au vizitat Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, însoțiți de doamna învățătoare Magdalena Popescu.
Pentru mulți dintre cei mici, aceasta a fost prima întâlnire oficială cu universul fascinant al bibliotecii. Copiii au descoperit cum trebuie răsfoite cărțile cu grijă, unde își „dorm” poveștile preferate și cât de frumoasă poate fi aventura lecturii.
Vizita a fost presărată cu momente de joacă, zâmbete și curiozitate. Cei mici au fost atrași de jocurile și jucăriile din bibliotecă, iar surpriza cea mare a fost întâlnirea cu celebrul Pinocchio, care avea chiar și Permis de utilizator al Bibliotecii. Astfel, copiii au aflat cum pot deveni și ei prietenii bibliotecii și ai cărților.
Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și prietenoasă, iar experiența le-a oferit elevilor un prim contact memorabil cu lumea lecturii și a imaginației.



