Premieră medicală la Spitalul Județean Buzău
Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Buzău au realizat, în premieră, o intervenție complexă pentru tratarea unei afecțiuni grave a arterelor membrelor inferioare.

Pacientul, un bărbat de 71 de ani din Buzău, avea dureri puternice la mers, provocate de blocarea unei artere importante care asigură circulația sângelui către piciorul drept.
Intervenția a fost făcută sub anestezie locală, fără operație clasică și fără tăieturi mari. Medicii au reușit să redeschidă artera și să monteze un stent pentru restabilirea circulației sângelui.

Procedura a fost realizată de Victor Pănuș și a durat peste două ore și jumătate. Pacientul s-a recuperat bine și a fost externat după 48 de ore.
Reprezentanții Spitalul Județean de Urgență Buzău spun că această intervenție reprezintă un pas important pentru dezvoltarea tratamentelor moderne minim invazive în județul Buzău.



