Trafic dirijat pe DN1B, după un accident la intersecția cu DJ203C. Trei persoane, printre care doi copii, au fost rănite
Traficul rutier s-a desfășurat dirijat pe DN1B, la intersecția cu DJ203C, în urma unui accident de circulație produs vineri.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Buzău, din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că a avut loc o coliziune între un autoturism condus pe DJ203C, din direcția Clondiru către Pietroasele, de un șofer în vârstă de 51 de ani, din județul Ilfov, și un autoturism care circula pe DN1B, din direcția Săhăteni către Buzău, condus de un bărbat de 52 de ani, din Buzău.
În urma impactului au fost răniți trei pasageri din autoturismul înmatriculat în Ilfov: o femeie de 37 de ani și doi minori, în vârstă de 4, respectiv 6 ani. Toate cele trei victime au fost preluate de echipajele de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.



