Cabinet pentru urgențe stomatologice, în curând la Spitalul Județean Buzău
Spitalul Județean de Urgență Buzău se pregătește să deschidă, până la sfârșitul acestui an, un cabinet dedicat urgențelor stomatologice, destinat pacienților care au nevoie de intervenții rapide în afara programului obișnuit al cabinetelor de profil.
Managerul unității medicale, Sorin Pătrașcu, a anunțat că lucrările de amenajare sunt aproape finalizate, iar în perioada următoare urmează ca spațiul să fie dotat cu aparatura necesară desfășurării actului medical în condiții moderne.
De asemenea, a fost identificat personalul medical care va asigura permanența în cadrul cabinetului, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii stomatologice de urgență la orice oră.
Noul cabinet va funcționa în incinta Spitalului Județean, în spațiul unde anterior se afla secția UPU – Pediatrie, care a fost reamenajată special pentru acest scop.
Prin această inițiativă, conducerea spitalului urmărește să reducă disconfortul pacienților care până acum erau nevoiți să se adreseze altor unități medicale pentru probleme stomatologice urgente.