EDUCAȚIE

Schimbare la conducerea școlii din Gura Teghii. Primăria reclamă lipsa de continuitate

Schimbare la conducerea școlii din Gura Teghii, după înlocuirea directorului Carmen Popescu, decizie criticată de Primăria Gura Teghii, care consideră că noua conducere va avea nevoie de timp pentru a se familiariza cu elevii, părinții și problemele comunității.

Potrivit primarului Adrian Chirac, Carmen Popescu a fost implicată în activitatea școlii și în proiectele derulate în comună, inclusiv în pregătirea noului an școlar.

Reprezentanții administrației locale spun că, în ultimii ani, Primăria Gura Teghii a susținut dezvoltarea infrastructurii educaționale, prin atragerea unor sponsorizări pentru școala din Gura Teghii și cea din Păltiniș, unde au fost montate centrale și calorifere noi.

De asemenea, în comună a fost înființată o grădiniță cu program prelungit, iar pentru dotarea unităților de învățământ au fost obținute sponsorizări în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.

Două dintre școlile comunei sunt, potrivit administrației locale, incluse și pe lista investițiilor prin programul național „Școli sigure și sănătoase”.

Primarul Adrian Chirac consideră că schimbarea conducerii trebuie analizată prin prisma interesului elevilor și al comunității și avertizează că școala nu trebuie să devină teren pentru conflicte politice sau personale.

„Școala trebuie condusă în interesul copiilor, nu după carnetul de partid și nici după resentimentele unei persoane”, a transmis edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *