STATUETĂ DE PATRIMONIU GERMAN, DESCOPERITĂ ÎN JUDEȚUL BUZĂU
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Buzău au reușit, în urma unor activități investigative complexe, recuperarea unei statuete de mari dimensiuni ce face parte din patrimoniul cultural național al Germaniei, obiect semnalat ca fiind sustras la finalul anului 2025.
La data de 24 iunie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Berca au identificat, pe raza localității Sătuc, o statuetă din bronz turnat, cu o înălțime de aproximativ 1,50 metri. Din primele verificări a rezultat că aceasta ar aparține ansamblului monumental „Der Dorfklatsch” („Bârfele satului”), operă de patrimoniu a Germaniei.
Cercetările au fost desfășurate sub coordonarea Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, pe baza informațiilor operative privind posibila localizare a bunului pe teritoriul României.
Statueta a fost descoperită la imobilul unui bărbat în vârstă de 49 de ani, care ar fi achiziționat-o recent. Obiectul de patrimoniu a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor și predat către Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, instituție care va gestiona investigațiile privind stabilirea traseului complet al bunului și identificarea persoanelor implicate în sustragerea acestuia.
Totodată, în cooperare cu structurile specializate ale Poliției Române, urmează să fie realizat schimbul de informații cu autoritățile de aplicare a legii din Germania, în vederea restituirii statuetei și continuării anchetei internaționale privind furtul din patrimoniul cultural.
Cazul rămâne în atenția autorităților judiciare, investigațiile fiind în desfășurare.



