ULTIMĂ ORĂ

Accident rutier pe DJ203D între Țintești și Smeeni: Două persoane rănite și transportate la spital

Astăzi, traficul pe DJ203D, între localitățile Țintești și Smeeni, a fost dirijat din cauza unui accident rutier. Din primele informații, a avut loc o coliziune între două autoturisme care circulau pe direcția Maxenu către Smeeni. La volanul acestora se aflau două șoferițe, de 39 și 44 de ani, din Brătianu și Buzău.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătoarei auto de 44 de ani, precum și a pasagerei acesteia, o tânără de 16 ani. Ambele victime au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă este în continuare monitorizat până la finalizarea intervențiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *