Apel solemn la Școala de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene
Astăzi, la nivelul Școlii de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene, s-a desfășurat apelul solemn – un moment cu profundă încărcătură emoțională și simbolică, dedicat cinstirii tradițiilor și valorilor militare.

Această ceremonie reprezintă un gest de respect față de înaintașii care au servit cu devotament și onoare în structurile militare ale aviației române. Totodată, evenimentul reafirmă angajamentul neclintit al militarilor unității față de valorile care definesc cariera aleasă: demnitate, loialitate și spirit de sacrificiu.

Apelul solemn rămâne o manifestare esențială în formarea caracterului și conștiinței profesionale a viitorilor subofițeri și maiștri militari, întărind legătura cu trecutul și responsabilitatea față de misiunile viitoare.
Foto: Pagina de Facebook a SMMMSFA Boboc