Buzău Wine Fest, trei zile dedicate vinului și tradițiilor buzoiene, la Pietroasele
Pietroasele devine, în perioada 28–30 august 2026, punctul de întâlnire al iubitorilor de vin, gastronomie și tradiții locale. Buzău Wine Fest îi invită pe buzoieni și turiști în Zona Tezaur, la un festival dedicat vinului, patrimoniului și identității locale. Accesul este liber.
Timp de trei zile, participanții vor putea descoperi vinurile produse de cramele buzoiene, preparate din gastronomia locală, produse tradiționale și meșteșuguri care păstrează vie identitatea zonei.

Programul artistic va completa atmosfera de sărbătoare. Pe scenă vor urca Zdob și Zdub, AMNA, Taraful Ionel Tudorache, dar și ansambluri și artiști locali.
Ultima zi a festivalului va aduce și o incursiune în istorie. Garda Apulum va prezenta reconstituiri istorice, demonstrații și ateliere, oferind publicului ocazia de a descoperi aspecte din trecut într-un mod spectaculos și interactiv.
Organizatorii îi așteaptă pe toți cei care vor să petreacă un weekend în mijlocul podgoriilor de la Pietroasele, într-un eveniment care pune în valoare vinul, tradițiile și patrimoniul Buzăului.
Buzău Wine Fest – 28–30 august 2026, Pietroasele, Zona Tezaur. Acces liber.



