Buzoienii sunt invitați să celebreze Unirea Principatelor Române printr-un eveniment cultural special
Pe 24 ianuarie, Consiliul Județean Buzău, împreună cu Muzeul Județean Buzău, Teatrul „George Ciprian” și Centrul Județean de Cultură și Artă, organizează evenimentul „Hai să dăm mână cu mână”, dedicat marcării Unirii Principatelor Române. Manifestările se vor desfășura în Parcul Centrului Muzeal „I.C. Brătianu” și vor aduce în prim-plan momente esențiale din istoria națională.
Programul va debuta la ora 11:30 cu ceremonia de deschidere, urmată de spectacolul de teatru istoric „Mari români”. Un moment deosebit al zilei va fi dansul tradițional Hora Unirii, programat la ora 12:20. Acest dans simbolic, care exprimă unitatea și solidaritatea românilor, are o semnificație aparte, fiind inspirat de celebra poezie a lui Vasile Alecsandri, scrisă în 1856 și transformată ulterior într-un cântec emblematic.Unirea din 1859, înfăptuită sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, este puternic asociată cu această horă, care a devenit de-a lungul timpului un simbol al identității românești. Programul va continua cu un recital oferit de Ansamblul etnofolcloric „Plaiurile Mioriței”.
În plus, cu ocazia acestei zile, buzoienii vor avea acces gratuit la toate expozițiile Muzeului Județean Buzău. Organizatorii îi îndeamnă pe locuitorii orașului să participe la eveniment și să descopere bogățiile culturale și istorice ale județului.