Cofinanțare din partea C.J. Buzău pentru sprijinirea elevilor din mediul rural în proiectul „ROBO – CARAVANA STEM”. Copiii vor participa la tabere de inițiere în robotică.
Consiliul Județean Buzău a aprobat recent cofinanțarea cu suma de 20.000 lei din bugetul propriu al județului Buzău pentru proiectul „ROBO – CARAVANA STEM”, implementat de Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Buzău și Asociația de Părinți a Colegiului. Suma aprobată va fi transferată către Asociația de Părinți a Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Buzău.
Conform referatului aferent proiectului de hotărâre privind aprobarea cofinanțării din bugetul propriu al județului Buzău pentru anul 2024, proiectul de interes județean „ROBO CARAVANA STEM” este organizat și implementat de Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Buzău, prin Clubul de Robotică al unității de învățământ și în parteneriat cu Asociația de Părinți a Colegiului, pe perioada vacanței școlare de vară 2024.
„Prin acest proiect, vor fi organizate 5 tabere a câte 5 zile, pentru câte 20 de elevi din localități rurale ale județului Buzău pentru prezentare, inițiere și formare în activitățile de robotică. Ultimii ani au demonstrat o dezvoltare a interesului elevilor pentru robotică fiind obținute rezultate deosebite atât la nivel național cât și internațional. Apreciez că o astfel de cofinanțare vine în sprijinul susţinerii activităților extracuriculare și reprezintă un punct de real interes pentru elevi.,, a menţionat în referat președintele C.J. Buzău, Petre Emanoil Neagu.
La finalizarea proiectului, Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Buzău și Asociația de Părinți a Colegiului vor prezenta Direcției Economice a Consiliului Județean Buzău documente justificative privind utilizarea cofinanțării acordate din bugetul propriu al județului Buzău.