Consiliul Județean Buzău, alături de performanța tinerilor campioni de la Heart of Robots
Consiliul Județean Buzău a marcat întoarcerea din Statele Unite a echipei Heart of Robots printr-o întâlnire dedicată tinerilor care au obținut rezultate excepționale la Campionatul Mondial de Robotică, confirmând încă o dată că județul Buzău poate produce performanță la cel mai înalt nivel internațional.

Tinerii buzoieni au reușit o performanță remarcabilă: titlul de vicecampioni mondiali, câștigarea diviziei Goodall, locul I în divizia Da Vinci și prestigiosul Inspire Award, rezultate care aduc onoare atât județului Buzău, cât și României.

Reprezentanții Consiliului Județean Buzău au transmis felicitări echipei, profesorilor și coordonatorilor care au contribuit la formarea unui grup de elită, apreciind munca, disciplina și pasiunea care au stat la baza acestui succes internațional.

Totodată, autoritățile județene și-au exprimat dorința de a susține în continuare performanța în educație și tehnologie. În perioada următoare, membrii echipei au fost invitați să viziteze Parlamentul României pentru discuții privind proiectele și planurile lor de viitor. Cu sprijinul europarlamentarului Andi Cristea, tinerii vor avea oportunitatea de a vizita și Parlamentul European de la Bruxelles.

Consiliul Județean Buzău transmite astfel un mesaj clar privind importanța investițiilor în educație, performanță și tineri capabili să reprezinte cu succes comunitatea la nivel internațional.
Felicitări echipei Heart of Robots pentru rezultatele extraordinare și pentru modul în care au făcut cunoscut numele Buzăului în lume!



