Consiliul Județean Buzău alocă 300.000 de lei pentru manifestările de Ziua Națională și Sărbătorile de Iarnă
Consiliul Județean Buzău a anunțat că va aloca suma de 300.000 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României și Sărbătorilor de Iarnă. Bugetul aprobat va acoperi atât decorurile festive, cât și evenimentele speciale pregătite pentru buzoieni, menite să aducă atmosfera de sărbătoare în întreg județul.
Ca în fiecare an, 1 decembrie va marca deschiderea oficială a sezonului festiv, printr-un moment artistic dedicat Zilei Naționale a României, susținut de artiștii Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău.
Distracția va continua în seara de Moș Nicolae, când va fi inaugurat Târgul de Crăciun din Parcul Brătianu, un eveniment așteptat de întreaga comunitate. Cu această ocazie, mii de copii din Buzău vor primi pachete cu dulciuri oferite de Consiliul Județean, într-un gest devenit tradiție în fiecare an.
Deși în urmă cu o lună se discuta despre posibile restricții financiare impuse prin Ordonanța Austerității, reprezentanții Consiliului Județean au dat asigurări că evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă nu vor fi afectate, iar programul va fi derulat în condiții normale.
Totodată, autoritățile județene au anunțat că vor oferi pachete cu produse specifice Crăciunului copiilor, adulților și vârstnicilor aflați în sistemul public de asistență și protecție socială.
În perioada următoare, Consiliul Județean Buzău va face public calendarul complet al evenimentelor care vor transforma luna decembrie într-o adevărată sărbătoare a comunității buzoiene.



