SĂNĂTATE

Spitalul Județean Buzău și DSP Buzău avertizează: Urmează zile de foc!

Pe fondul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Spitalul Județean de Urgență Buzău și Direcția de Sănătate Publică Buzău le recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție pentru evitarea problemelor de sănătate cauzate de caniculă.

Medicii sfătuiesc populația să evite expunerea la soare între orele 11:00 și 18:00, să consume zilnic între 2 și 4 litri de lichide, să poarte haine lejere și deschise la culoare și să evite consumul de alcool, cafea sau băuturi carbogazoase în exces.

O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice, care sunt cele mai vulnerabile în perioadele cu temperaturi ridicate. De asemenea, autoritățile recomandă evitarea efortului fizic intens și utilizarea serviciilor de urgență doar în cazuri justificate.

Specialiștii atrag atenția și asupra respectării normelor de igienă și a consumului de apă doar din surse sigure, pentru prevenirea bolilor digestive specifice sezonului cald.
În cazul apariției unor simptome precum febră, vărsături, diaree severă sau semne de deshidratare, cetățenii sunt sfătuiți să solicite imediat ajutor medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *