EDUCAȚIE

TehnoSKILLS 2025 – Târgul ofertelor educaționale universitare revine la Buzău cu a doua ediție

Elevii buzoieni sunt invitați să descopere viitorul educației și al tehnologiei, marți, 15 aprilie 2025, la cea de-a doua ediție a Târgului ofertelor educaționale universitare – TehnoSKILLS. Evenimentul se va desfășura în intervalul 11:00 – 16:00, la Sala EuroCampus (str. Hangarului nr. 8, clădirea Bioterra, Buzău).

Adresat în special elevilor din clasele a VII-a – a XII-a, târgul oferă oportunitatea de a interacționa direct cu reprezentanți ai unor prestigioase universități din România și de a explora în mod activ ofertele educaționale universitare. Participanții vor putea lua parte la activități interactive, ateliere demonstrative și discuții cu specialiști din diverse domenii, toate menite să faciliteze o orientare profesională informată și motivantă.

TehnoSKILLS este mai mult decât un simplu târg educațional – este o fereastră deschisă către tehnologiile viitorului. Expoziția interactivă din cadrul evenimentului aduce în prim-plan inovații precum roboți, drone, ochelari 3D, bobine Tesla, imprimante 3D, alături de alte surprize menite să stimuleze curiozitatea și creativitatea tinerilor.

Universitățile participante:

  • Universitatea Națională de Științe și Tehnologie POLITEHNICA București
  • Universitatea „Valahia” din Târgoviște
  • Universitatea „Transilvania” din Brașov
  • Universitatea Maritimă din Constanța
  • Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
  • Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor
  • Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești
  • Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
  • Universitatea „Ovidius” din Constanța
  • Universitatea din București – Facultatea de Geografie
  • Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

În deschiderea evenimentului, între orele 9:45 și 11:00, va avea loc seminarul „O carieră în domeniul tehnologic se construiește din gimnaziu”, destinat directorilor din învățământul preuniversitar. La această sesiune vor participa reprezentanți ai administrației locale, conducerea ISJ Buzău, universități participante și factori din mediul economic.

Prin acest demers, organizatorii urmăresc să consolideze legătura dintre mediul educațional, universitar și economic, contribuind la dezvoltarea unei generații pregătite să răspundă cerințelor unei societăți tehnologizate și în continuă schimbare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *