Consiliul Județean Buzău se reunește joi în ședința ordinară. Pe ordinea de zi, 20 de proiecte importante pentru județ
Consiliul Județean Buzău va avea joi, 23 iulie 2026, de la ora 12:00, ședința ordinară a lunii iulie, care se va desfășura în Sala „Dimitrie Filipescu” de la sediul instituției.
În deschiderea ședinței va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de către un consilier județean, după validarea mandatului, după care vor fi dezbătute 20 de proiecte de hotărâre.
Printre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi se numără aprobarea execuției bugetare și a rectificării bugetului județului pe anul 2026, înființarea unei societăți comerciale pentru dezvoltarea Parcului Industrial Costești, modernizarea drumului județean DJ 203K pe tronsonul Plaiul Nucului – Nehoiu, reorganizarea Centrului de Asistență Medico-Socială Pogoanele și aprobarea unor modificări în structura Spitalului Județean de Urgență Buzău.
Consilierii județeni vor analiza și proiecte privind cofinanțarea unor programe culturale și de interes public, actualizarea mandatelor reprezentanților județului în societățile aflate în subordinea Consiliului Județean, modificări ale programului județean de transport persoane, precum și preluarea Grădinii de Vară și a Cinematografului „Progresul” din Râmnicu Sărat.
La finalul ședinței va fi prezentat raportul semestrial privind activitatea de soluționare a petițiilor în perioada ianuarie–iunie 2026.
Toate proiectele înscrise pe ordinea de zi sunt inițiate de președintele Consiliului Județean Buzău, Ion-Marcel Ciolacu.



