Primarul comunei Gura Teghii, Adrian Chiriac, permanent în teren pentru siguranța localnicilor
Comuna Gura Teghii continuă să se confrunte cu o problemă gravă generată de atacurile repetate ale urșilor asupra gospodăriilor. În ultimul timp, autoritățile au emis peste 30 de ordine de extragere prin împușcare, ca urmare a numeroaselor incidente semnalate de cetățeni.

Cel mai recent caz a avut loc după ce doamna Gavriloiu Valerica a apelat numărul unic de urgență 112, reclamând că un urs i-a pătruns în gospodărie și i-a ucis un porc. Imediat după sesizare, primarul comunei, Adrian Chiriac, s-a deplasat la fața locului și, împreună cu membrii comisiei de intervenție, medicul veterinar și reprezentanții gestionarului fondului cinegetic, a dispus extragerea exemplarului de urs, conform legislației în vigoare.
În noaptea de 25 iulie, ursul a revenit în zonă și a fost extras prin împușcare. În aceeași noapte au fost înregistrate și alte atacuri ale urșilor, precum și noi apeluri la 112 din partea locuitorilor, ceea ce demonstrează amploarea fenomenului.

Deși au fost organizate numeroase pânde și acțiuni de urmărire, intervențiile sunt extrem de dificile. Relieful accidentat și pădurile întinse din zona Gura Teghii oferă urșilor condiții ideale pentru a se ascunde și a se deplasa fără a putea fi identificați cu ușurință.
În tot acest timp, primarul Adrian Chiriac s-a remarcat prin implicarea sa directă, fiind prezent la intervenții și coordonând acțiunile alături de autoritățile competente. Localnicii îl găsesc în teren ori de câte ori viața sau bunurile le sunt puse în pericol, iar administrația locală tratează cu maximă seriozitate fiecare apel primit.

Mesajul primarului Adrian Chiriac:
„Protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor este obligația mea și a întregii administrații locale. Voi fi prezent de fiecare dată când oamenii au nevoie de sprijin, iar împreună cu toate instituțiile competente vom interveni prompt și în limitele legii. Le mulțumesc tuturor celor implicați în aceste acțiuni și îi asigur pe locuitorii comunei Gura Teghii că nu vom rămâne indiferenți în fața acestei probleme.”



