Filiala din Cartierul Poștă a Bibliotecii Județene se închide temporar pentru renovare
Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” anunță că filiala sa din Corpul B, situată în Cartierul Poștă, va fi închisă în perioada 19 august – 6 septembrie pentru lucrări de renovare.
Cititorii sunt invitați să viziteze celelalte filiale disponibile: sediul central din Galleria Mall și filiala din Micro XIV, aflată în incinta Liceului sportiv.
Biblioteca mulțumește publicului pentru înțelegere și își exprimă speranța că modernizările vor îmbunătăți experiența utilizatorilor.