EDUCAȚIESPORT

Inaugurarea unui Baze Sportive Multifuncționale la Liceul Tehnologic din Beceni

Astăzi, 20 iunie 2024, Liceul Tehnologic din Beceni a fost gazda unui eveniment deosebit: inaugurarea unui teren sportiv multifuncțional de ultimă generație. Proiectul, realizat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale și sportive din comunitatea locală.

Noua bază sportivă nu se limitează doar la terenul multifuncțional. Aceasta include vestiare moderne, o magazie de materiale sportive, o cabină de arbitri și un punct sanitar, asigurând astfel toate facilitățile necesare pentru desfășurarea optimă a activităților sportive.

La invitația primarului Adrian Burlacu, evenimentul a reunit personalități marcante din sfera politică, administrativă și educațională. Printre invitați s-au numărat prefectul Daniel Țiclea, Emanuele Neagu – președintele Consiliului Județean, deputatul Andi Cristea, secretarul de stat Alexandru Stoica și inspectorul școlar general adjunct Popescu Dan. Prezența acestora a subliniat importanța pe care o au investițiile în educație și sport pentru viitorul tinerilor din Beceni.

Inaugurarea a fost marcată de un moment special în care oficialii prezenți s-au întrecut în lovituri la poartă și au jucat o miuță amicală alături de elevii liceului. Acest moment de interacțiune directă a fost foarte apreciat de toți cei prezenți, demonstrându-le elevilor că eforturile lor în activitățile sportive sunt susținute și încurajate la toate nivelurile.

Terenul sportiv multifuncțional va oferi elevilor oportunități excelente de a se dezvolta fizic și de a participa la diverse competiții sportive, contribuind astfel la crearea unui mediu educațional complet și echilibrat. Investiția în această infrastructură modernă reflectă angajamentul autorităților locale și naționale față de viitorul tinerilor și de importanța activităților sportive în dezvoltarea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *