Trei tineri surprinși în flagrant delict sustrăgând lemn dintr-o pădure a Ocolul Silvic
În data de 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Pârscov și Postului de poliție Brăești, în timp ce își desfășurau activitățile de serviciu, au depistat în flagrant delict trei persoane care sustrageau material lemnos din padurea ce aparține Ocolului Silvic.
Din cercetări s-a stabilit că, bănuiții, 3 tineri cu vârste cuprinse între 15 și 21 de ani, din Brăești, ar fi tăiat 25 de arbori din specia pin și mesteacăn, pe care ar fi intenționat să-i transporte cu un atelaj hipo.
Materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentaților silvici.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuiților.