Accident pe DN2 E85. Trei femei au fost rănite
Un accident rutier s-a produs astăzi pe DN2 E85, în afara localității Racovițeni, traficul în zonă fiind dirijat de polițiști pentru desfășurarea intervenției în condiții de siguranță.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Buzău, din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că a avut loc o coliziune între un autoturism condus din direcția Buzău către Râmnicu Sărat de un șofer în vârstă de 42 de ani, din Buzău, și un autoturism care circula din sens opus, la volanul căruia se afla o femeie de 28 de ani, din Ghergheasa.
În urma impactului au fost rănite șoferița și două pasagere aflate în mașina acesteia, tinere în vârstă de 23 și 28 de ani, din Râmnicu Sărat.
Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.



