Incendiu puternic la Contactoare, în municipiul Buzău. Aproximativ 50 de persoane evacuate
Pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină, în urmă cu câteva minute, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire din zona Contactoare, pe strada Mesteacănului din municipiul Buzău.
La fața locului acționează mai multe autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău, iar în sprijin se deplasează autoscara din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Sărat și o altă autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Beceni.
Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău, incendiul se manifestă cu flacără deschisă la unele încăperi de la etajele 3 și 4 ale clădirii, existând posibilitate de propagare. Intervenția este îngreunată de faptul că mai multe căi de acces sunt blocate.
Din clădire au fost evacuate aproximativ 50 de persoane. Nu au fost raportate, până în acest moment, victime.
Misiunea este în dinamică, echipajele acționând pentru localizarea și lichidarea incendiului. Autoritățile urmează să revină cu detalii suplimentare privind evoluția intervenției și pagubele produse.



