Investițiile în apă și canalizare avansează în comuna Scorțoasa: lucrări la bazinul de stocare a apei potabile
Lucrările la proiectul de înființare a rețelei de alimentare cu apă și canalizare din comuna Scorțoasa continuă într-un ritm susținut, echipele din teren depunând eforturi pentru finalizarea investiției într-un termen cât mai scurt.
Astăzi, pe șantier s-a intervenit la etapa de armare a suprafeței pe care urmează să fie realizat bazinul de stocare a apei potabile, obiectiv esențial al întregului proiect de infrastructură. Această fază de execuție este una importantă, reprezentând un pas decisiv către finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a sistemului de alimentare cu apă și canalizare.

Reprezentanții administrației locale din Scorțoasa precizează că Primăria monitorizează permanent derularea lucrărilor și menține o colaborare strânsă cu executantul, pentru ca investiția să fie realizată în condiții optime de calitate și în termenele stabilite.
Primarul comunei Vasile Șăcuțiu a transmis un mesaj de mulțumire către cetățeni pentru răbdarea și înțelegerea de care dau dovadă pe durata implementării proiectului, subliniind importanța acestuia pentru creșterea calității vieții în comunitate.

„Vă mulțumim pentru răbdarea și înțelegerea de care ați dat dovadă pe parcursul implementării acestui proiect de investiții, care va contribui semnificativ la creșterea calității vieții în comunitatea noastră”, se arată în mesajul transmis de edil.
Proiectul de apă și canalizare este considerat una dintre cele mai importante investiții de infrastructură din comună, cu impact direct asupra confortului și sănătății locuitorilor.



