Investiție majora în comuna Siriu – Dispensar Uman

Noul Dispensar Uman este finanțat prin Compania Națională de Investiții (CNI) si investiția este de aproximativ 4 milioane de lei.
Acest dispensar va fi dotat cu cabinete pentru medic de familie, dar si două cabinete extrem de necesare pentru cetățeni: un cabinet dotat complet pentru control CARDIOLOGIC si un cabinet dotat complet pentru STOMATOLOGIE.

Termenul pentru proiectare este de 2 luni, iar pentru execuție de maxim 12 luni.

„Se întâmplă lucrurile exact asa cum vi le-am prezentat în decursul mandatului meu.
Încă o veste extraordinară pentru comunitatea noastră: astăzi s-a semnat contractul de proiectare si execuție între COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII și constructor, pentru Construirea si dotarea unui nou DISPENSAR UMAN, în centrul comunei. Mai exact această investiție va fi realizată lângă Școala Gimnazială Siriu. Menționez faptul că cererea de finanțare a fost depusă încă din noiembrie 2020, dar fiind foarte mulți pași de urmat, s-a reușit semnarea contractului la începutul acestui an.” – Dragoș Voicu, primarul comunei Siriu.
